În perioada 3 aprilie – 3 mai 2026, Parcul Nicolae Romanescu găzduiește o nouă ediție a Târgului de Paște, care anul acesta se desfășoară sub tema „Fairytale”, transformând parcul într-un univers de poveste pentru toate vârstele.
Deschiderea târgului va fi marcată vineri, 3 aprilie, de numeroase momente spectaculoase, într-un peisaj de vis, cu zeci de mii de lalele, castele și scene din cele mai cunoscute basme, căsuțe redecorate ca-n povești de artiștii locali, în culori pastel, arteziene, ateliere creative, holograme și spectacole pe lac.
Teatrul de Vară, zona Foișorului, Casa Bibescu și poienițele învecinate locului de joacă devin puncte centrale ale evenimentului, iar seara, parcul se transformă într-o scenă magică, cu fluturi frumos iluminați, pontoane muzicale, fântâni care dansează, artiști și proiecții holografice spectaculoase pe lac.
Copiii și părinții sunt invitați, de vineri după amiază, la diverse ateliere interactive și demonstrații de artă populară, susținute de instituții culturale și educaționale din Craiova și județul Dolj.
Gongul oficial de inaugurare îl va da vineri, 3 aprilie, chiar Zâna păpușilor – într-un spectacol imaginat de artiștii Operei Române Craiova, pe scena de la Teatrul de Vară, începând cu ora 18.00.
De la ora 19.15, toată lumea este așteptată în zona Foișor – Casa Bibescu, pentru a porni în parada celor mai frumoase costume din povești, alături de copii, personaje pe picioroange, păpuși gigant și artiștii de la Operă și Teatrul Colibri.
Punctul culminant al Târgului de Paște 2026 va fi în jurul lacului din Parcul Nicolae Romanescu, care se va transforma, în fiecare seară de la ora 20.15, într-un ecran natural impresionant, unde muzica, jocurile de apă și lumini, artiștii, efectele speciale și hologramele vor crea o imagine de basm – „Fairytale on the Lake”.
Atmosfera de sărbătoare continuă sâmbătă și duminică – 4 și 5 aprilie 2026, cu ateliere interactive pentru copii în spațiul special creat lângă locurile de joacă, concerte pe scena din poieniță, cu plimbări pe lac în bărcuțele cu velă, dar și cu tot felul de bunătăți regăsite la căsuțe, cu zboruri ancorate de pe Velodromul din parc sau pur și simplu, cu vizite la animăluțele din Valea Ciutelor.
Opera, Filarmonica, Teatrul Colibri, Palatul Copiilor și Centrul de Cultură și Artă Dolj, Fanfara Garnizoanei Craiova sau artiștii locali DJ Emil Safta și MC Tom, MashUp, DJ Toni, dar și artiști naționali precum Mandinga, Florian Rus și Alina Eremia vor urca pe scena din poieniță în fiecare seară de vineri și sâmbătă, dar și duminica de Florii, de Paște sau pe 1 Mai.
Târgul de Paște Craiova, devine pentru două zile, și Capitala Rock-ului Românesc, prin Festivalul Petre Magdin – Întâlnirea de la miezul nopții, 70 de ani de activitate artistică, organizat de Filarmonica Oltenia și Primăria Craiova. Evenimentul va fi cu intrare gratuită și va avea loc pe data de 12 și 13 aprilie, prima și a doua zi de Paște, în Parcul Romanescu, iar printre trupele invitate se numără Compact, Iris – Nelu Dumitrescu, Celelalte Cuvinte și Kempes.
Târgul de Paște 2026 continuă zilnic până pe 3 mai, cu spectacole de teatru și folclor, concerte și evenimente speciale. În fiecare seară, lacul din parc găzduiește spectacolul „Fairytale on the Lake”, realizat de Opera Română Craiova și Filarmonica Oltenia. Căsuțele cu bunătăți și zonele de agrement de la Târgul de Paște vor fi deschise zilnic, între orele 10:00 – 22:00, dar Parcul poate fi vizitat până la miezul nopții, pentru spectacolul de luminițe creat special pentru ediția 2026.
Vizitatorii târgului se vor putea plimba, și în acest an, cu trenulețul de Paște și cu Party Bus-ul, decorate ca-n povești și care vor face turul celor mai frumoase obiective turistice din Craiova.
Trenulețul va avea plecarea în fiecare zi, de la ora 14.00, de la stația de lângă intrarea în Parcul Romanescu – stația-bufniță, recent amplasată și concepută special de artiștii locali pentru perioada Târgului de Paște, iar Party Bus-ul va pleca în fiecare zi, de la ora 17.00, de la Promenada Mall Craiova. Vizitatorii care aleg să vină la Craiova cu mașina personală au la dispoziție parcarea subterană și parcarea de pe strada Potelu, din spatele Parcului Nicolae Romanescu, iar cei care vin cu autocarul – parcările de la Centrul Multifuncțional, Sala Polivalentă sau de la Aeroportul Internațional Craiova.
Notă: Manifestările în aer liber pot fi anulate sau reprogramate în funcție de condițiile meteorologice.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !