Muzeul Cărți și Exilului Românesc organizează joi, 2 aprilie 2026, începând cu ora 10.00, o nouă întâlnire în cadrul proiectului Clubul de Lectură pentru Copii și Adolescenți, având o tematică pascală.
Coordonatorii proiectului, Cristina Gelep și Rodica Constanda, asistenți de cercetare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, se vor întâlni cu elevii clasei a IV-a de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, care vor fi însoțiți de profesor pentru învățământul primar Luiza Dumitrescu.
Cartea propusă de spre lectură este „Vino, Doamne, mai aproape”, autor Carmen Firan, ilustrator Tia Peltz.
În a doua parte a întâlnirii, elevii vor discuta despre darurile spirituale și vor exersa scrierea creativă prin redactarea unei scrisori pentru Iepuraș.
Evenimentul va marca însemnătatea Paștelui prin poezie, apropierea de divinitate și înțelegerea literaturii ca formă de cunoaștere în acest sens.
Proiectul Clubul de Lectură pentru Copii și Adolescenți se desfășoară cu sprijinul PPC România, BIC și Librăria Cornul Abundenței.