Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 26 martie, începând cu ora 17:00, lansarea volumului: „Drumeție fără de sfârșit”, semnat de Luminița Bufanu.
Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, în prezența invitaților: Mircea Pospai, scriitor, jurnalist, Luciana Troaca, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, Mihaela Roșianu, doctor și expert în wellness holistic. Întâlnirea va fi moderată de Andrada Cojocaru, jurnalist, președinte filiala „Tudor Arghezi” Craiova a Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
„Cartea doamnei Luminița Bufanu se înscrie, în principiu, în categoria notelor de călătorie, unul dintre primele genuri literare de graniță, bazat pe capacitatea de selecție, memorarea și descrierea faptelor, dozarea inteligentă a exprimării emoțiilor. Autoarea insistă asupra prezentării locurilor prin care a trecut, stărilor de spirit individuale și de echipă în anumite împrejurări, momentelor de exaltare sau de ezitare, portretelor reprezentative ale oamenilor întâlniți sau ale celor din – liniuță toate acestea conducând la o remarcabilă reușită a scriiturii și determinând o lectură agreabilă a cărții.” – Mircea Pospai, scriitor.
„Admir de mai bine de 35 de ani ambiția și deterrminarea Luminiței atunci când decide să facă ceva: mă mut la Bucuresti, mai fac un copil, particip la maratoane, alerg noaptea, mers pe Via Transilvanica, scriu cărți … Nimic nu este prea mult, sau prea greu atunci când isi propune un obiectiv.
În această carte, pe care a scris-o după parcurgerea a 1000 km din Via Transilvanica, Luminița începe prin a descrie perioada de pregătire și planificare a etapelor drumeției, atât fizic, material, precum și frământările pe care le trăiește și le expune cu atâta farmec.
În partea a doua, călătoria propriu zisă, observă cu atenție și sensibilitate mediul și oamenii, dovedind o extraordinară prezență în aici și acum. În plus realizează o analiză profundă a stărilor și emoțiilor interioare proprii, neîncercând să se ascunda, dovedind o asumare matură a acestora.
În cea de-a treia parte ne oferă cu nostalgie și tandrete ce a însemnat încheierea acestei călătorii și cum se reflectă aceasta în viața ei de zi cu zi.
În cea de-a patra parte, care este și ultima a acestei cărți, prezintă detaliile tehnice, care pot fi de folos oricui dorește să parcurgă această drumeție.
Este o carte care m-a prins și m-a făcut să o citesc cu bucurie, trezindu-mi dorința de a parcurge la pas cât mai mult din frumusețile acestei țări superbe.” Luciana Troacă, psiholog clinician și psihoterapeut integrative.