Muzeul de Artă Craiova vă invită vineri, 20 martie 2026, ora 17:00, la vernisajul expoziției Colegiul Național „Carol I” Craiova – Arta și patrimoniu, curator: Lucian Rogneanu, organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la înființarea uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ românesc.
Proiectul este realizat de către Muzeul de Artă Craiova în colaborare cu Colegiul Național „Carol I” Craiova și Muzeul Național Peleș, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, al Primăriei Municipiului Craiova, Universității din Craiova, Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova, Ministerului Educației și Cercetării și Inspectoratului Școlar Județean Dolj.
Expoziția prezintă o selecție de lucrări de artă din patrimoniul Muzeului de Artă Craiova și al Muzeului Național Peleș, precum și o colecție de carte veche aparținând bibliotecii Colegiului Național „Carol I” din Craiova. De asemenea, publicul va avea ocazia să admire lucrarea Ecorșeul, realizată de Constantin Brâncuși în colaborare cu profesorul Dimitrie Gerota, din colecția Colegiului „Carol I” Craiova, recent restaurată cu ocazia evenimentului „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023”. Cu acest prilej vor putea fi văzute, pentru prima dată, în spațiul muzeului, cele două versiuni ale Ecorșeului, aflate în patrimoniul celor două instituții craiovene. Expoziția va cuprinde o serie de materiale documentare și fotografii, care scot în evidență rolul acestei instituții de învățământ în formarea mai multor generații, o parte importantă a absolvenților devenind nume de referință în diverse domenii de activitate.
Scopul acestei expoziții este acela de a omagia o serie de personalități, de prim rang, din lumea științei și artelor, care au fost elevi ai Colegiului „Carol I”, și de a readuce în atenția publicului contribuția covârșitoare a acestora la dezvoltarea culturii și a societății românești din secolele XIX – XX.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 21.03 – 24.05.2026, în sălile de la parterul Palatului „Jean Mihail”, de marți până duminică, între orele 10:00 – 17:00. În prima zi de miercuri a fiecărei luni, intrarea este gratuită.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !