Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 18 decembrie, începând cu ora 12.00, evenimentul „Recunoașterea și celebratea diversității culturale din orașul nostru”.
Manifestarea se desfășoară cu ocazia Zilei Naționale a Minorităților și este organizat de Primăria Municipiului Craiova în colaborare cu Asociația pentru Integrare Socială a Minorităților și reprezintă un moment de reflecție și dialog intercultural menit să aducă împreună reprezentanții minorităților naționale, instituțiile culturale și autoritățile locale, într-un cadru deschis și colaborativ.
Programul întâlnirii cuprinde o deschidere oficială susținută de reprezentanți ai Primăriei Municipiului Craiova, urmată de mesaje transmise de organizațiile minorităților naționale din județul Dolj. Prin această inițiativă, Primăria Craiova își reafirmă angajamentul față de promovarea incluziunii, a respectului reciproc și a valorificării patrimoniului cultural al tuturor comunităților care contribuie la identitatea orașului nostru.
Evenimentul se desfășoară în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene Aman.