Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 27 iunie, începând cu ora 9:00, workshopul: „Aventura codurilor colorate” – un atelier de coding pentru cei mai mici exploratori ai tehnologiei!
Participă elevii claselor 0 și I de la Școala Primară Anghelos, însoțiți de doamnele profesor Calopăreanu-Popa Geanina Alexandra și Vintilescu Ana-Maria. Activitatea este coordonată de colega noastră, Ică Sofia.
Copiii vor avea ocazia să descopere lumea Ozoboților Evo – roboți educativi de dimensiuni mici, care pot fi programați prin coduri de culoare desenate pe hârtie. Aceștia urmează trasee, luminează, dansează și reacționează inteligent la comenzile colorate!
O activitate interactivă ce dezvoltă gândirea logică, creativitatea și bucuria de a învăța prin joacă!