În această seară, echipajul pirotehnic al ISU Mehedinţi a intervenit în municipiul Drobeta Turnu Severin pentru ridicarea unor elemente de muniţie.
Apelul a fost făcut de o tânără care semnala faptul că, pe strada Eminescu din municipiu, a observat un element de muniție. La fața locului s-au deplasat specialiştii pirotehnicieni, care au identificat elementul: o grenadă defensivă. În urma recunoașterii, au mai fost găsite și două lovituri pentru bombă de aruncător, fără încărcătură, care nu prezentau pericol de explozie. Elementele de muniție, au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare.
Atragem atenţia cetăţenilor, că în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca tragedii.
Reamintim acestora că, la găsirea elementelor de muniţie rămase neexplodate, au obligaţia de a apela numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, de a anunţa primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie.
Totodată, acestea nu trebuie atinse, lovite sau mişcate, fiind interzisă comercializarea lor prin centrele de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !