Nu am arătat nimic în seara aceasta, a declarat, imediat după începeirea partidei de la Mediaș, tehnicianul Craiovei, Mirel Rădoi. „Neputință cred că ar fi cuvântul cel mai potrivit”, a mai completat acesta. Referitor la faza golului primit, Rădoi a explicat: „ mingea a fost la noi, dar cred că suntem pe primul lor la greșeli neforțate. Adică, nu-mi aduc aminte să fi văzut o altă echipă să greșească atât de multe mingii neforțate”. Rădoi a mai adăugat că seara trecută a văzut, la jucătorii săi, faze care nu au nicio legătură cu ceea ce au discutat la antrenamente sau măcar cu fotbalul. „Mingi date la întâmplare, în zone pe care noi nu le-am ales și nu le-am discutat absolut deloc”, a concluzionat acesta.