Pe 25 martie 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, domnitor al Ţării Româneşti, înmâna agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei.
Pentru toţi poliţiştii români, această zi are o mare însemnătate, fiind strâns legată de semnificaţia Bunei Vestiri, care se află pe primul steag al Agiei, simbol care a fost preluat pe actualul drapel al Poliţiei Române.
Festivităţile de astăzi au debutat cu un ceremonial religios de comemorare a eroilor poliţişti căzuţi la datorie, la Monumentul ridicat în memoria acestora, amplasat la intrarea în sediul Inspectoratului, fiind depuse coroane de flori în semn de preţuire pentru sacrificiul suprem pe care înaintașii noștri l-au făcut pentru binele societății.
În Amfiteatrul „General Ion Eugen Sandu” de la sediul Inspectoratului, au continuat festivităţile printr-o şedinţă festivă în care au fost avansaţi în gradul profesional următor înainte de îndeplinirea stagiului minim un număr de 32 de poliţişti, dintre care 8 ofiţeri şi 24 de agenţi de poliţie.
De asemenea, alţi 35 de ofiţeri şi 146 agenţi de poliţie au fost avansaţi în gradul profesional următor la îndeplinirea stagiului minim.
Pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a recompensat cu diplome de excelență patru poliţişti, care s-au remarcat prin profesionalism și implicare, precum şi o structură de poliţie.
Totodată, au fost premiaţi poliţiştii care au câștigat competiţiile sportive organizate cu ocazia Zilei Poliției Române 2022, respectiv fotbal, tenis de câmp, tenis de masă, tir şi şah.
La această şedinţă festivă au luat parte şi colegii noştri noştri din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, Brigăzii Operaţiuni Speciale Craiova, precum şi reprezentanţii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.
La final, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, poliţiştii doljeni adresează sincere mulţumiri tuturor partenerilor şi colaboratorilor care ne sunt alături zi de zi pentru atingerea ţelului nostru şi pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică.