În ultimele 48 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate la 128 situaţii de urgenţă astfel:
– 57 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
– 63 alte misiuni şi acţiuni operative: paisprezece activități de prevenire și informare a populației privind măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor privind instituirea carantinei sau izolării la domiciliu și patruzeci și nouă activități de recunoaștere/verificare la obiective din zona de competență (unități sanitare suport COVID și ATI).
– INCENDII: 8
• în data de 30.01.2022, următoarele subunități de intervenție: Detașamentul 2 Pompieri Craiova, Detașamentul de Pompieri Calafat, Secția de Pompieri Craiova și Garda Intervenție Pompieri Bechet au fost solicitate să intervină cu autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea a 7 incendii izbucnite la vegetație uscată pe raza municipiului Craiova – str. Drumul Muntenilor, precum și a localităților Desa (2 incendii), Almăj, Maglavit -sat Hunia, Gogoșu și Ostroveni. În urma intervențiilor salvatorilor au ars aproximativ 29 ha de vegetație uscată și 25 plopi. Cauza probabilă de izbucnire a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise. La intervențiile de stingere au participat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Desa, Almăj, Maglavit și Gogoșu.
• 30.01.2022, ora 01:05, Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la plante furajere, în comuna Dobrotești, sat Nisipuri. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la plantele furajere depozitate în gospodărie cu posibilitate de propagare la un adăpost de animale. În urma acestuia au ars aprox. 14 căpițe de fân, 4 căpițe ovăz și aprox. 30 baloți de paie. Cauza probabilă de izbucnire a fost stabilită ca fiind jar sau scântei (fumatul).

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !