„ElectricUp” este un program de finanțare al Ministerului Energiei pentru întreprinderi mici și mijlocii și domeniul HORECA. Acesta v-a debuta în 4 decembrie 2020. Proiectul ghidului de finanțare prevede, pentru întreprinderi mici și mijlocii și domeniul HORECA, posibilitatea instalarii sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, precum și a staţiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. Astfel, acestea vor primi un ajutor de minimis de maxim 100.000 Euro/beneficiar, reprezentând 100% din valoarea eligibilă a proiectului. Sumele vor fi asigurate anual de la bugetul de stat. Suma necesară implementării este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare.
Beneficiarul poate solicita un avans de 30% din cheltuielile eligibile, în urma prezentării unui instrument de garantare emis de către o societate bancară sau o societate de asigurări, conform normelor din Ghidul de Finanțare.
Prin Programul „ElectricUP” se urmărește susținerea mediului de afaceri prin finanțarea proiectelor de investiții în dezvoltarea capacităților de producții a energiei electrice din surse regenerabile cu scopul asigurării consumului propriu, precum și în dezvoltarea turismului și a infrastructurii de transport pentru vehicule electrice.