Asociația pentru Cultură și Tango în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor organizează în perioada 12-14 februarie, în premieră la Craiova, un weekend cu iubire şi îmbrăţişări în paşi de tango argentinian. Evenimentul va avea loc în noua sală de dans a Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova și va cuprinde: Lecţii de tango argentinian cu Anca şi Traian Ionescu, fondatorii Asociaţiei pentru Cultură şi Tango şi producătorii spectacolului de muzică live-tango-teatru „Luna Tango”. O reprezentație a spectacolului a avut loc și la Opera Română din Craiova în data de 9 septembrie 2015; Curs de Dezvoltare Personală prin Mișcare și Tango Terapia cu Monica Toma – formator, consilier dezvoltare personală, coach, instructor de dans, va ghida primii paşi făcuţi în explorarea acestei arte prin care reuşim, cu fiecare dans în parte, să scriem o pagină a unei “Poveşti fără sfârşit” – Tango-ul Argentinian; Practică de tango argentinian asistată; Seară de dans cu show. Programul complet al evenimentului este următorul: Vineri 12 februarie: 18.30 – 20.00 prima lecție – gratuită! Sâmbătă 13 februarie: 16.30 – 18.00: Curs de Dezvoltare Personală prin Mișcare și Tango Terapia cu Monica Toma ; 18.00-19.30: lecția 2; 20.00-21.30: lecția 3; 21.30 – 23.00: seară de dans cu show. Duminică 14 februarie: 15.00 – 16.30: lecția 4; 16.30 – 19.00: Practică asistată.
Susținătorul evenimentului „Tango Primii Pași Weekend în Craiova” este Lucian Stan, unul dintre cei mai cunoscuți maeștri de tango din România: protagonist Luna Tango http://luna.tangoact.ro/, Trafic Strings „Gala Tango” de la Ateneul Român, semifinalist la Campionatul European Tango, Todi 2014 – Tango de pista și, participant la Campionatul Mondial de Tango în 2014.
Prima lecţie care va avea loc vineri, 12 februarie, ora 18.30, are intrare liberă și este didicată tuturor iubitorilor de artă și frumos. Această lecție constituie și lansarea oficială a cursurilor gratuite de Tango argentinian în Craiova, organizate de Asociaţia pentru Cultură şi Tango la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova.
Asociația pentru Cultură și Tango este o organizație cu renume în România, prin programele educaționale și culturale pe care le desfășoară: de 3 ani organizează cursuri gratuite de tango pentru toți tinerii din București în cadrul Clubului Universitar de Tango, format în urma unui proiect derulat prin Programul Tineret în Acțiune, în parteneriat cu Universitatea din București și Casa de Cultură a Studenților din București; seri gratuite de proiecții de film despre cultură și artă în parteneriat cu Institutul Cervantes; seri gratuite de tango în parcurile/spațiile publice din București; întâlniri, discuții, workshopuri de educație non-formală prin tango; flash-mob-uri și diverse evenimente în spațiul public; spectacole cu muzică live-tango-teatru.