Ca de fiecare dată, în momentul schimbării conducerii într-o mare companie multinațională, conducerea în funcție și viitorul board fac vizite de curtoazie administrațiilor locale din zona în  care au activat.

Acest lucru s-a întâmplat și vineri când Ian Pearson, președintele în funcție al Ford Romania și Josephine Payne, Craiova Engine Plant Manager s-au aflat în astfel de vizite la Primăria Craiova, respectiv Prefectura Dolj.

„Temele abordate au fost legate de implicarea în lupta împotriva pandemiei, stadiul proiectelor de infrastructură de alimentare verde din municipiul Craiova, continuarea parteneriatelor dintre administrația locală, mediul academic și companie, dar și oportunitatea unei abordări comune în ceea ce privește finanțarea din fonduri europene a proiectului Craiova – Lugoj și Craiova – Calafat”, se arată într-un comunicat remis presei de către reprezentanții Primăriei Craiova.

În cadrul întâlnirii pe care oficialii Ford România au avut-o cu prefectul de Dolj s-au discutat probleme aflate de ambele părți pe agenda imediată cum ar fi pandemia sau drumul expres.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !