În perioada 18-21.04.2020, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj au fost solicitate la 70 situaţii de urgenţă după cum urmează:
► INCENDII – 12
17.04.2020, ora 17.31, Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și un echipaj de prim ajutor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un invertor al unui parc fotovoltaic, în com. Leu. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifesta la încăperea unde erau montate invertoarele de curent. În urma acestuia au ars două invertoare electrice, partea de comandă, comunicație și forță și s-au deteriorate două invertoare electrice. Cauza probabilă a incendiului fiind un scurtcircuit electric la panoul de comandă.
17.04.2020, ora 20.39, Detașamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, în mun. Craiova, Aleea II Bucegi. La sosirea echipajului de pompieri, incendiul se manifest la mobilierul din bucătăria locuinței, cu posibilitate de propagare la restul locuinței. În urma acestuia a ars mobilierul de bucătărie și s-a deteriorate tencuiala pe o suprafață de aprox. 2 mp. Cauza incendiului fiind o flacără de la un aparat de gătit lăsat nesupravegheat
în zilele de 18 și 19.04.2020, echipajele de intervenție din cadrul subunităților de intervenție ale Detașamentului 2 Pompieri Craiova (2 intervenții), Detașamentului 1 Pompieri Craiova, Garda de Intervenție Pompieri Bechet, Secția Pompieri Craiova și Punctul de Lucru Filiași au intervenit pentru stingerea a 6 incendii izbucnite la vegetația uscată, pe raza mun. Craiova – str. Drumul Apelor (2 incendii), com. Bucovăț – sat Leamna de Jos, com. Dobrești, com. Coțofenii din Dos – sat Potmelțu și com. Argetoaia – sat Leordoasa. În urma acestora au ars aprox. 34 ha vegetație uscată și aprox. 150 kg reziduuri menajere. Cauza incendiului fiind o flacără – foc deschis în spații deschise
19.04.2020, ora 02.03, Detașamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuința în comuna Vela – sat Bucovicior. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta cu violență la interiorul locuinței și acoperişul acesteia cu posibilitate de propagare la restul construcției. În urma acestuia a ars mobilierul de pe hol și din patru camere, acoperişul confecționat din scândură și cu învelitoare din tablă, documentele personale și actele casei. Sursa probabilă a incendiului fiind o candela aprinsă și lăsată nesupravegheată în aproprierea materialelor combustibile.
19.04.2020, ora 21.50, Detașamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un copac (plop) pe un teren viran pe raza mun. Craiova cart. Brazda lui Novac. În urma acestuia a ars plopul pe o suprafață de cca. 1 ml. Sursa probabilă a incendiului fiind o flacără (foc deschis în spații deschise).
20.04.2020, ora 20.05, Detașamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la camera centralei termice a unei locuinței în mun. Craiova str. Eliza Opran. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la lemnele de foc din camera centralei. În urma acestuia au ars aprox. 50 kg lemne de foc. Sursa probabilă a incendiului fiind jarul căzut din centrală.
21.04.2020, ora 00.57, Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință în com Castranova – sat Puțuri. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit cu posibilitate de propagare la întreaga locuință. În urma acestuia a ars acoperișul casei pe aprox. 40 mp, mobilier cca. 100 kg textile. Sursa probabilă a incendiului fiind un scurtcircuit electric (cablu electric defect).
► INTERVENŢII ALE SERVICIUL MOBIL DE URGENŢĂ REANIMARE ŞI DESCARCERARE 58 astfel:
Descarcerare – 1 intervenție
Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova (T.I.M) – 13 intervenţii.
Detaşamentul 1 de Pompieri Craiova (NEONAT) – 0 intervenţie.
Detaşamentul 2 de Pompieri Craiova (E.P.A) – 18 intervenţii.
Detaşamentul Pompieri Calafat (E.P.A) – 5 intervenții.
Secţia de Pompieri Craiova (E.P.A.) – 7 intervenţii.
Secţia de Pompieri Băileşti (E.P.A.) – 8 intervenţii.
Secţia de Pompieri Segarcea (E.P.A.) – 3 intervenţii.
Garda Intervenţie Pompieri Bechet (E.P.A.) – 3 intervenţii.