Ieri, 3 februarie, poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au desfăşurat o s-au întâlnirt cu elevi aflaţi în clasa a V-a, de la o unitate de învăţământ din Craiova.
Scopurile urmărite de poliţişti au fost acelea de a preveni delincvenţa juvenilă şi de a creşte gradul de informare al elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de droguri.
La activitate au participat atât elevi, cât şi cadre didactice, fiind dezbătute următoarele aspecte: informarea, educarea și conștientizarea elevilor privind riscurile asociate consumului de droguri; prevenirea și combaterea agresiunilor fizice, verbale sau de altă natură, distribuirea fotografiilor pe rețelele de socializare; riscurile și efectele asociate comiterii de fapte de natură penală sau contravențională; încurajarea și învățarea unor comportamente și atitudini non-violente, la școală, în familie și societate.
Tuturor participanților le-au fost împărțite pliante cu caracter preventiv, respectiv broșura ”Fii inteligent-Nu fi violent”, urmărindu-se conștientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun în cazul neadoptării unui comportament preventiv.
Ieri, 3 februarie, poliţişti de proximitate din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au desfăşurat o acţiune în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitare din Craioviţa Nouă.
Activităţile au vizat 3 unităţi de învăţământ, unui număr de aproximativ 120 de elevi fiindu-le prezentate sfaturi preventive cu privire la circulaţia pe drumurile publice şi obligaţiile ce le revin în calitate de pietoni şi biciclişti.
De asemenea, celor mici le-au fost prezentate filmuleţe educative în care au fost explicate principalele cauze care generează rănirea gravă atât a bicicliştilor, cât şi a pietonilor.
Elevilor le-au mai fost prezentate unele aspect referitoare la prevenirea faptelor de natură antisocială comise de către minori sau împotriva acestora, prevenirea abandonului școlar, precum și felul în care trebuie să acționeze pentru a nu cădea victime ale faptelor antisociale.