Primnarul în funcție i-a răspuns, marți, în cadrul unei conferințe de presă, deputatului PNL, Nicolae Giugea. „Pe data de 3 august 2018, Primăria Craiova a predat către CNI reabilitarea clădirilor Operei Române Craiova și ale Colegiului Carol I”. Genoiu i-a mai transmis parlamentarului liberal că ar fi mult mai indicat să facă demersuri ăentru urgentarea începerii acestor lucrări de reabilitare. „Lucrările, în momentul acesta, sunt întârziate la Ministerul Dezvoltării. Documentația care a fost predată în anul 2018 avea deja o vechime de 4 ani și ne-au fost solicitate actualizari ale documentației”, a mai explicat edilul Băniei.

În perioada reactualizării documentației s-a descoperit faptul că unul din corpurile reabilitate în perioada 2008 – 2009 a fost deteriorat și structura de rezistență afectată. Documentația a fost redepusă la Ministerul Culturii spre reavizare, la începutul anului 2019. Apoi, pe parcursul anului, aceasta a mai fost completată în funcție de cerințele acestora.

Comisia tehnică a CNI a avizat în final proiectul de reabilitare și acesta a fost depus la Ministerul Dezvoltării. La 10 octombrie 2019, Comisia Tehnică a CNI a avizat documentația. „La ora actuală de așteaptă reavizarea Comisiei de către noul Ministru al Dezvoltării”, a mai punctat Genoiu.

Mihail Genoiu a ținut, de asemenea, să explice ceea ce s-a întâmplat pe esplanada Teatrului Național. „Manifestarea a fost revendicată de către cei de la USR. Dacă ne dorim să facem ceva pentru oraș, le-aș sugera colegilor politicieni de la PNL și USR să facă diligențe pe lângă ministrul pentru a urgenta formalitățile. Dacă sperăm să obținem așa capital electoral pentru Primăria Craiova nu se va rezolva nimic”.

Lucrurile nu se vor rezolva imediat nici măcar după numirea Comisiei de către ministru. „Vor urma mai multe etape și anume, avizarea de către o comisie interministerială. Ministerele care sunt implicate – Ministerul Culturii, pentru Opera Română, Ministerul de Finanțe, care dă banii, Ministerul Justiției, care avizează legalitatea, Ministerul Dezvoltării, care este inițiator – să dea avizele care vor face, la rândul lor, subiectul unei Hotărâri de Guvern”, a concluzionat Genoiu.

Abia după aceea se poate demara licitația pe SEAP.

 

 

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !