Primăria Craiova a investit peste 32 milioane lei (fără TVA) pentru a achiziționa 25 de autobuze noi. Valoarea unui astfel de mijloc de transport în comun ajunge la 845.470 lei. La începutul anului viitor urmează a fi livrate și restul de 13 bucăți.
Autobuzele BMC Procity au o lungime de 12 metri și sunt dotate cu trei uși duble de acces. Capacitatea totală este de 97 pasageri dintre care, 26 pe scaune și 71 în picioare. De asemenea, acestea sunt dotate cu podea coborâtă, dar și cu rampă auxiliară pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Noile mijloace de transport sunt dotate cu sistem GPS, dar și 6 camere de supraveghere de inaltă rezoluție.
„Drumul autobuzelor până acasă a durat mai mult decât ne așteptam pentru că vămile sunt aglomerate în această perioadă a anului. Se va merge la RAT deoarece șoferii turci trebuie să le predea. Apoi, trebuie să înceapă procedurile de vămuire, de înmatriculare, de recepție, bineînțeles. Suntem pregătiți să facem toate formalitățile cât mai repede. În continuare, ne vom concentra atenția asupra celor 17 autobuze electrice”, a precizat Mihail Genoiu, edilul șef al Băniei.
Reamintim faptul că Primăria Craiova mai are în deulare trei proiecte pe fonduri europene pentru achiziția de autobuze electrice și 17 tramvaie moderne.