Donald Tusk a fost ales președinte al popularilor europeni cu 491 voturi pentru (93%) și 37 împotriva. Președinția acestuia va debuta la 1 Decembrie 2019. Acesta îi succede lui Joseph Daul care a avut două mandate de șef al PPE.
Donald Tusk s-a născut în 1957, la Gdańsk, Polonia. În 1976 și-a început studiile la Universitatea din Gdańsk, unde s-a implicat în activități ilega împotriva guvernului comunist. În anii ’80 s-a înscris în mișcarea Solidaritatea și a înființat Asociația Studenților Independenți, pe care a afiliat-o la Solidaritatea. În 1983 a lansat Political Review, o revista lunară care promova liberalismul economic și democrația. Periodicul era centrat în jurul lui Lech Walesa.
După căderea comunismului, membrii cunoscuți drept the Gdańsk Liberal au format guvernul care a organizat primele alegeri prezidențiale în Polonia. De asemenea, este fondator al Congresului Liberal Democratic.
În anii ’90, a fost ales vicepreședinte al Senatului și a publicat maimulte cărți despre istoria Gdańskului.
In 2001 a făcut parte dintre inițiatorii Platformei Civice Centriste pe care a și condus-o din 2003. Tusk a fost prim ministtru în perioada 2007-2014,markând cel mai lung mandat de premier democratic al Poloniei și primul reales.
Donald Tusk a fost ales președinte al Consiliului European în 2014 și reales în 2017.
Printre rezoluțiile adoptate de către PPE, la Zagreb se numără: renunțarea la TVA Gap, combaterea dezinformărilor privind vaccinarea și beneficiile acesteia; rezoluție privind Albania; rezoluție privind cea de-a X-a aniversare a Parteneriatului Estic și viitorul acestuia; rezoluție privind criza din Venezuela. De asemenea, s-a discutat depre adrerarea la UNiunea Europeană a țărilor din Balkanii de Vest, dar și despre susținerea fermierilor europeni în fața ofensivei prețurilor americane. Nu în ultimul rând, s-a adoptat o rezoluție referitoare la viziunea femeilor pentru o Europă mai bună și una referitoare la negocierile dintre Cipru și Turcia și acțiunile ilegale ale acesteia din urmă asupra Ciprului și a Mediteranei de Est.