Consilierii municipali au votat, astăzi, cu 4 abțineri – ale consilierilor PNL – modificarea
Hotărârii Guvernului nr.1052/2013 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.
Ordinea de zi a fost votată, în unanimitate, de către toți consilierii municipali prezenți. Numai că, ce să vezi, după numai câteva minute, consilierul Florescu a solicitat scoaterea unui punct de pe aceeasi ordine de zi.
„Din păcate, telenovela cartierului chinezesc continuă. Nu suntem de acord cu acest proiect și vă solicit retragerea lui de pe Ordinea de zi (pe care tocmai o votase – n.r.). Nu văd urgența acestui proiect și, ca atare, vă solicit scoaterea de pe ordinea de zi și introducerea lui pe cea a sedinței ordinare, de la sfârșitul lunii”, a precizat Florescu.
Apoi, dacă pe Ordinea de Zi nu era niciun punct care să facă referire la RAT, Florescu și-a amintit ca e … militar.
„Eu, ca militar, nu voi fi niciodată de acord cu cedarea unei suprafețe de teren de la Ministerul Apărării Naționale. Nu voi fi niciodată de acord cu slăbirea capacității de apărare a României în folosul unor interese personale, locale și așa mai departe și, ca atare, ne vom abține de la vot”, a tunat acesta.
După toată nebunia rămâne, totuși, o intrebare: daca vor câștiga alegerile locale, vor continua liberalii construcția blocurilor sau «întărim» „capacitatea de apărare, dand MApN terenul înapoi?