Într-o lume în care totul devine mai performant, de la autoturisme la telefoane, sau de la drone la sateliți, într-o comună doljeană drumurile arată mai rău decât pe vremea strămoșilor.

„Aşa circulă copii din Coşoveni, la şi de la şcoală…
Cu toate că există o hotărâre a Consililului Local Coşoveni de realizare de trotuare prin amplasarea de dale pietonale, primarul com Coşoveni, în buna sa practică şi tradiţie, în loc să se apuce de treabă găseşte o justificare. Nu poate din cauza Consililui Judeţean, care este proprietarul drumului.
O doleanţă a cetăţenilor comunei trebuie să găsească o rezolvare, nu o justificare.
Până una alta str, Revoluţiei şi str. 22 Decembrie sunt în domeniul public al comunei Coşoveni.
În concluzie:
1- trotuarele sunt o necesitate,
2- există hotărâre a Consiliului Local de realizare a lor;
3- avem domeniul public pe care să le amplasăm (acolo unde nu a fost ocupat abuziv),
4- Mai lipseşte ceva!!!….”, a scris fostul viceprimar al comunei, Cristinel Gogonea, pe pagina sa de socializare.

Reamintim cititorilor că de numele comunei sau, de ce nu, de renume, se leagă numai amintiri neplăcute. Încă de la începutul anilor 2000, anumiți locuitori de aici erau recunoscuți pentru faptul că erau dispuși să-și vândă, pe nimic, copiii străinilor.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !