Prefectura Dolj a remis presei și, totodată, Partidului Național Liberal, un comunicat prin care anunță formațiunea politică de faptul că nu va lua act de solicitarea de revocare din funcție a primarilor care au anunțat că-l susțin pe Claudiu Manda la viitorul scrutin electoral. Redăm, în continuare, comunicatul de presa al Prefecturii Dolj:
„Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, înregistrată sub numărul de mai sus privind emiterea ordinului prefectului de încetare, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului unor primari, motivat prin faptul că aceștia au declarat că susțin un alt partid decât cel pe lista căruia au fost aleși, vă comunicăm următoarele:
– Într-adevăr conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 privind partidele politice, înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior;
– Iar, conform art. 15 alin. (2) lit. g1 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul pierderii, prin demisie, a calității de membru al partidului pe a cărui listă a fost ales;
– Însă, conform art. 16 alin. (2) din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, ordinul prefectului va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al orașului, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.
În plus, din declarațiile de presă anexate solicitării dumneavoastră, reiese că acești primari rămân în partidele lor sau nu au devenit încă membri ai altor partide.
Ca urmare, în lipsa unor acte concrete privind înscrierea în alte partide decât cele pe ale căror liste au fost aleși (conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 14/2003) și fără un referat din partea secretarului unității administrativ-teritoriale nu poate fi emis ordinul prefectului de încetare, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului primarilor menționați în adresa dumneavoastră”.
P R E F E C T,
DAN NARCIS PURCĂRESCU