Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a adoptat, marți, cu o largă majoritate, pachetul de reformă pentru constituirea Uniunii Bancare care vizează ca pierderile provocate de falimentele băncilor din zona euro să nu mai fie suportate de către contribuabilii europeni.
„Această reformă a legislaţiei bancare, mult aşteptată de către grupul meu, cel al socialiştilor şi social-democraţilor europeni, este un avans major în lupta contra eventualelor crize bancare care s-ar fi putut răsfrânge din nou asupra cetăţenilor europeni. În sfârşit, băncile vor plăti pentru propriile erori fără a mări datoriile statelor membre. Băncile vor putea fi supravegheate printr-un sistem unic de control pus în aplicare de Banca Centrală Europeană, care a fost votat deja în septembrie, iar acest sistem va permite o detectare rapidă a problemelor şi o diminuare a riscurilor”, conform eurodeputatului PSD, Victor Boştinaru.
Uniunea Bancară va avea trei măsuri cheie: rezoluţia băncilor cu probleme financiare, mecanismul unic de supraveghere, precum și schema privind garantarea depozitelor.
Rezoluţia băncilor cu probleme financiare se va baza pe un fond de 55 miliarde euro şi nu pe banii contribuabililor iar pierderile bancare vor fi acoperite de acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni. Mecanismul unic de supraveghere oferă Băncii Centrale Europene (BCE) responsabilitatea supravegherii majorităţii băncilor din zona euro (128 în momentul de faţă). Schema privind garantarea depozitelor introduce garanţii finanţate de bănci pentru depozitele de până la 100.000 euro pentru a proteja deponenţii mici şi mijlocii.