08Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a primit, miercuri, vizita unei delegaţii conduse de guvernatorul districtului Vratsa din Bulgaria, Ventsislav Vasilev. Discuţiile purtate între cele două oficialități au vizat, în principal, subiectul fondurilor europene disponibile în cadrul exerciţiului financiar 2014 – 2020 al Uniunii Europene. În acest context, Ion Prioteasa a insistat asupra necesităţii de a fi identificate și promovate obiective de interes comun pentru cele două regiuni, priorități care vor fi dezbătute și în cadrul următoarei întâlniri bilaterale a prim-miniștrilor din România, Bulgaria și Serbia, programată să se desfășoare la Craiova.

„Această întrevedere ne-a oferit ocazia de a privi în perspectivă, către ceea ce va presupune continuarea conlucrării noastre în viitor, în special în perioada de finanțare 2014 – 2020, care aduce noi și importante posibilități de dezvoltare pentru comunitățile aflate de o parte și de alta a Dunării. Aici mă refer atât la mecanismele financiare deja cunoscute, la care am recurs cu succes în trecut, cât și la strategia macroregională a Uniunii Europene privind zonele riverane. Avem şi avantajul întâlnirii trilaterale la cel mai înalt nivel, a şefilor de guverne din România, Bulgaria şi Serbia, despre care prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că va fi găzduită de capitala Olteniei, Craiova. Vorbim despre un eveniment de amploare, dar și o șansă de care vom profita pentru a expune prioritățile și liniile strategice de evoluție pentru regiunea transdunăreană Dolj – Vratsa. Privim cu atenţie orice eveniment produs în zona Kozlodui, atât în ceea ce priveşte realizarea unui nou reactor, cât şi a depozitului de deşeuri radioactive, care ar putea avea un impact negativ asupra judeţului nostru. În plus, în ultimii ani am primit o serie de sesizări în acest sens de la oameni care locuiesc în sudul Doljului, preocupaţi de consecinţele pe care ar putea să le aibă asupra mediului şi, în definitiv, asupra sănătăţii“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Din delegația bulgară condusă de guvernatorul Ventsislav Vasilev au mai făcut parte secretarul general al districtului Vratsa, Slavi Dimitrov, și șefa Departamentului Proiecte Fonduri Europene din cadrul Primăriei Vratsa, Tsvetana Ivanova.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !