„Arhitectură și Regalitate”

Miercuri, începând cu ora 11, Muzeul de Artă Craiova este gazda unui eveniment deosebit. Vernisată pentru prima dată pe 27 martie la Galeria „Gino Valle” din cadrul IUAV – Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția, „Arhitectură și Regalitate” poposește la Craiova. Evenimentul este organizat de Uniunea Arhitecților din România, filiala Euro-Sud, în parteneriat cu IUAV – Institutul Universitar de Arhitectură din Veneția. Expoziția „Arhitectură și Regalitate” se desfășoară sub auspiciile Familiei Regale a României și poartă semnătura Acad. Prof. dr. Răzvan Theodorescu, Prof. dr. arh. Augustin Ioan și Prof. dr. arh. Marius Marcu–Lăpădat. Din partea prestigiosului Institut Universitar de Arhitectură din Veneția, proiectul s-a bucurat de coordonarea prof. dr. Marco Pogacnik, Prof. dr. Renato Bocchi, precum și a Giuliei Marcon. Expoziția poate fi vizitată în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie, la Muzeul de Artă –
Palatul Jean Mihail. Expoziţia ilustrează trei teme relevante: „Arhitectura regilor şi a reginelor României”, secțiune care remarcă rolul direct al regilor și al reginelor României în realizarea unora dintre cele mai importante edificii ale țării; „Arhitectura reprezentativă în România influenţată de regalitate şi de monarhi”, temă dedicată influenței regalității în societate, în configurarea unor direcții în arhitectura din România; „Expoziţia expoziţiilor regale”, secțiune care ilustrează arhitectura așa cum se proiecta ea către societate, dar şi către străinătate, o arhitectură despre cum dorea Regatul României să fie privit în exterior.
Expoziția este completată de filmul documentar „Reședințe ale Regalității Române” (subiect și scenariu Acad. Prof. dr. Răzvan Theodorescu).
Expoziția a fost prezentată pentru prima oară publicului la Castelul Pelișor din Sinaia, cu ocazia Zilei Regalității, fiind dedicată aniversării a 150 ani de la sosirea lui Carol I în România și de la întemeierea Dinastiei Regale, precum și a 135 ani de la proclamarea Regatului României și a fost, apoi, itinerantă la Berlin, la sediul Ambasadei României, la invitația E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania. Au urmat Galeria creart, sediul ICR Viena și la cea de-a 18–a ediție a Festivalul „Etnovember”, din Brașov.

Comentarii

comentarii