Generalul în retragere Octavian Leru, veteran de război, a împlinit astăzi 100 de ani. Acesta a fost sărbătorit de către reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.
“Ziua de 9 Mai 1945 m-a găsit la 58 de kilometri de Praga! Am luptat până în ultima zi a războiului! Apoi am luat parte la retragerea de pe front, care a durat luni de zile. Am ajuns cu greu, pentru că era o unitate de artilerie cu cai și tunuri, căruțe, cum era pe Vremea aceea. Am ajuns la Oradea, unde am fost primiți așa cum se primesc vitejii!
Sunt un militar român care și-a făcut datoria, și-a iubit țara, dovadă fiind faptele din timpul războiului. Aș dori ca cei care m-au urmat să ia puțin din trecutul meu și poate i-ar ajuta foarte mult”, a declarat Generalul Octavian Leru.
Vizibil emoționat, un alt general, Ionel Ciucă, ministrul Apărării Naționale, i-a urat Generalului Leru,viață lungă și sănătate: „La mulți ani, domnule general!
Mă înclin cu respect în fața dumneavoastră, un model pentru noi toți și pentru generațiile viitoare.
Punem eroii înaintea noastră și Țara înaintea tuturor!”, a scris acesta pe pagina sa de socializare.