Browsing: Evenimente

Miercuri după-amiază, în urma unui apel 112, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești” Craiova a fost direcționat în comuna Polovragi, din județul Gorj, unde a fost semnalată prezența unui urs. Ajunși la fața locului, ursul nu a mai fost observat în zonă. Jandarmii au desfășurat activități pentru asigurarea măsurilor de ordine, protecție și de verificare a zonei. De asemenea, pentru a se asigura că ursul nu-și face apariția și în alte zone locuite ale comunei echipajul de jandarmi a verificat și monitorizat și zonele apropiate, intervenția…

Un accident a avut loc în localitatea doljeană Brădești, în această dimineață. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un copil de 12 ani, din comuna Brădeşti, s-ar fi angajat în traversarea drumului peste separatorul benzilor de circulație, fiind surprins și acroșat de un autoturism condus de un bărbat ce circula pe directia Craiova – Filiași. În urma evenimentului, minorul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul…

Explozie într-un bloc din cartierul craiovean Brestei. În urma evenimentului, s-a prăbușit o parte a etajului 1. Din primele informații, 3 persoane au fost afectate de deflagrație, iar una este în stare de inconștiență. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost dislocate 1 autospecială de stingere, 2 autospeciale de descarcerare, 1 container multirisc, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 3 ambulanțe SMURD și 2 ambulanțe aparținând SAJ. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil. Din păcate, persoana…

Piața neagră a țigaretelor crește în martie 2024 până la 9,8% din totalul consumului, comparativ cu 7,7% în ianuarie, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel. Este cea mai abruptă creștere la două luni, din septembrie 2013. „În luna martie contrabanda înregistrează cea mai mare creștere în regiunea sud-vest, cu 6,7 p.p. până la 11,9%. De asemenea, în zona de vest cu 5,8 p.p. până la 14,1%. Și în luna martie, nord-est continuă să fie cea mai afectată de piața neagră (21,3%, în creștere cu 2,1 p.p. față de…

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în sarcina uneia dintre acestea reținându-se și infracțiunea de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – aprilie 2024, doi bărbați, de 22 și 33 de ani, ar fi procurat,…

În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise. Evenimentul va avea loc în zilele de joi, 18 aprilie, și vineri, 19 aprilie 2024, când vor fi organizate vizite pentru public în cadrul unor tururi ghidate de aproximativ 30 de minute, fără programare prealabilă, în intervalul 11:00-19:00 (ultima oră de intrare fiind 18:00), în grupuri de maximum 20 de persoane. Tot în perioada 18-19 aprilie 2024, mai multe sucursale și agenții din…

Caravana Acasă Regăsit își continuă călătoria prin țară în căutarea de noi beneficiari, cu scopul de a aduce împreună familiile despărțite de migrația economică, oferindu-le bilete de avion gratuite Luna aprilie vine cu o nouă ediție a Caravanei Acasă Regăsit, care își propune să readucă zâmbetul pe chipul copiilor din medii vulnerabile, oferindu-le ocazia de a-și revedea părinții plecați la muncă în străinătate. În perioada 18-19 aprilie, Caravana își continuă călătoria de bine în orașul Craiova pentru a lua pulsul comunităților defavorizate și a atrage noi beneficiari în program. În…

Căsuțe unicat, roată gigant, decorațiuni luminoase, produse tradiționale, cadouri handmade, spectacole și ateliere interactive sunt câteva dintre atracțiile pregătite de Primăria Craiova pentru perioada Târgului de Paște. Timp de trei săptămâni, Parcul Nicolae Romanescu își așteaptă vizitatorii să descopere cea mai frumoasă poveste de primăvară. Târgul de Paște se va deschide vineri, 19 aprilie 2024 și va oferi o experiență de neuitat, având în vedere că tema ediției din acest an este „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. Astfel, deja sunt pregătite să-și primească oaspeții căsuțele piticilor din jurul…

La data 9 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori. Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2023, acesta ar fi recrutat o persoană vătămată minoră, de 16 ani, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (probleme familiale, situație materială precară, lipsă de educație, naivitate) și, prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), ar fi transportat-o și…

Marți, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova, la persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, abuz de încredere, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată. Din cercetări a reieșit că mai multe persoane, din municipiul Craiova, ar fi constituit un grup infracţional organizat structurat, în scopul săvârşirii infracţiunii de camătă, ce ar fi acţionat atât în municipiul Craiova, cât…

1 2 3 333

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !